Home » Știință » Astronomii au rezolvat un mister cu privire la prima perioadă de existenţă a Universului

Astronomii au rezolvat un mister cu privire la prima perioadă de existenţă a Universului

Astronomii au rezolvat un mister cu privire la prima perioadă de existenţă a Universului
Publicat: 16.08.2018
Cercetătorii de la University of California care au efectuat noul studiu publicat în Astrophysical Journal ştiau că acum 12 miliarde de ani, gazul din spaţiu era mult mai opac decât este acum în unele regiuni, deşi opacitatea a variat de la un loc la altul. Totuşi, până acum, nu ştiau motivul care a stat la baza acestor variaţii.

Pentru a afla de ce aceste diferenţe au apărut, astronomii au folosit unul dintre cele mai mari telescoape, anume Subaru din Mauna Kea din Hawaii, pentru a căuta galaxiile stelelor tinere într-o regiune a spaţiului imensă, care se întinde pe o distanţă de 500 de milioane de ani lumină, unde se ştia că acest gaz intergalactic era extrem de opac, scrie Phys.

Dacă o regiune are un număr neobişnuit de mic de galaxii, savanţii pot fi capabili să precizeze că lumina stelelor nu ar penetra atât de departe pe cât se aşteaptă prin gazul intergalactic; iar dacă are un număr neobişnuit de mare de galaxii, implicaţia ar fi aceea că că regiunea s-a răcit semnificativ în ultimele sute de milioane de ani.

„A fost un caz rar în astronomie unde două modele în competiţie, ambele riguroase în felul lor, ofereau predicţii în totală antiteză şi am fost norocoşi că acestea au fost testabile”, a precizat Steven Furlanetto, profesor de astronomie la UCLA şi coautor al studiului.

Cercetătorii au găsit că regiunea conţine mult mai puţine galaxii decât se aştepta – dovadă clară că lumina stelelor nu ar trece, iar lipsa acestor galaxii poate fi motivul pentru care această regiune este atât de opacă. „Nu opacitatea este cauza lipsei galaxiilor, ci invers”, a precizat Furlanetto.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Astronomii au descoperit un nou tip de planete care i-a intrigat prin particularitatea lor

O strălucire slabă între galaxii ”poate face lumină” în cunoaşterea materiei întunecate

Cercetătorii au găsit ”sora” pierdută a galaxiei noastre

Cum s-au format galaxiile? O descoperire fascinantă rescrie teoriile curente

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...